Cum să îţi ajuți copilul în 7 pași să-şi mărească încrederea în sine

Sep 22, 2021

Noi părinții ne facem atâtea griji în privința copilului nostru, cum ar fi educația, comportamentul, să se descurce la şcoală. Dar pierdem din vedere un lucru foarte important.

 

Tu când te-ai întrebat ultima dată cum stă micuţul tău cu încrederea de sine?

 

Când încrederea în sine îi lipsește unui copil, acestuia îi va fi foarte greu să încerce lucruri noi, deoarece îi va fi frică să nu îi dezamăgească pe ceilalţi sau să eşueze. El va fi cu gândul doar că nu poate să se descurce, iar asta îl va trage mereu înapoi.

 

Încrederea de sine se învaţă

 

Din păcate sau fericire, nu ne naştem cu această încredere. Dar poate fi încurajată la copii încă din primii ani şi învăţată pe parcurs prin reuşitele sale şi diverse metode.

 

Iar mai jos îţi voi spune 7 paşi simpli prin care să creşti încrederea de sine a copilului tău. Cu aceştia el va reuşi să facă tot ce îşi propune şi nu va mai da înapoi de la nimic.

 

1. Dă-i sarcini simple pentru vârsta lui

Încurajează-ţi copilul prin sarcini uşoare pentru vârsta lui, pe care le va face fără probleme. Acestea îi vor arăta că poate face de unul singur lucruri şi că se poate descurca.

Câteva exemple de activităţi:

  • Făcutul patului dimineaţa
  • Spălatul de vase
  • Cumpărături (apă, pâine, etc)
  • Dusul gunoiului

Această metodă aplicată consecvent poate trezi în copil pe lângă încrederea de sine, curiozitatea de a învăța și realiza lucruri noi, dorința lui de perfecționare continuă.

 

2. Oferă-i de la bun început încredere

Înainte de orice, începe tu prin a-l încuraja şi oferă-i sprijinul de care are nevoie. Acest lucru îl va motiva şi îi va creşte încrederea că va reuşi.

Aşa cum am spus şi la punctul anterior, mai poţi să-i arăţi că ai încredere în el, cerându-i ajutorul în realizarea unor sarcini, care să conțină o provocare.

 

3. Obișnuieşte copilul să ia parte la decizii

În situațiile în care poţi, implică-ţi copilul să ia decizii. Nu hotărî totul în locul lui, considerând că numai adulţii știu cel mai bine ce e de făcut. 

Dacă copiii sunt obişnuiţi să ia decizii, vor învăţa cu timpul că, dacă nu s-au gândit suficient de bine la avantajele și dezavantajele deciziei lor există anumite urmări. Data viitoare se va gândi mai bine, devenind un copil mai responsabil.

 

4. Greşelile sunt cele care îl învaţă

Copiii trebuie lăsați să experimenteze într-un mediu controlat, astfel încât să poată învăța din propriile greșeli. Ei nu trebuie criticaţi, ci doar explicat ce au greșit şi cum se pot îmbunătăţii data viitoare. A greşi este ceva normal, nu este o catastrofă. Este nevoie să experimenteze eșecul pentru a învăța cum să-l depășească.

 

5. Fii ghidul comportamentului său

Personalitatea copilului se conturează prin ghidarea comportamentului acestuia cu multă grijă şi înţelepciune. Ca să-și poată dezvolta încrederea, copilul are nevoie să fie lăsat liber să acţioneze, dar fără a avea teama că va fi mustrat pentru fiecare mișcare greșită, de aceea este bine să știe ce se așteaptă de la el.

Când îi spui copilului ce comportament aştepţi de la el, nu da ordine, transmite-i mesajul pe un ton plăcut, dar ferm. Stabileşte limite în ceea ce privește comportamentul, dar rezonabile.

 

6. Crează un mediu şi program organizat

Tot ce se întâmplă în copilărie devine important pentru mai târziu. Indiferent dacă sunt lucruri mari sau mărunte, ele acționează. Un program regulat și o camera organizată îl va ajuta să devină independent, disciplinat și va ști cum să se descurce singur mai târziu.

Chiar și modul prin care știm să le organizăm activitatea zilnică sau camera unde se joacă și învață se va imprima în felul lor ulterior de a se comporta.

 

7. Evită să îţi critici copilul

El nu trebuie să simtă niciodată că este criticat ca persoană, ci comportamentul său. Modul de a se comporta trebuie dezaprobat. Indiferent de ce a făcut, el trebuie să simtă că este iubit în continuare și tratat la fel.

Un comportament nedorit e predispus să se schimbe când nu rănim prin cuvinte și acțiuni aspre. Trebuie să înțeleagă că există urmări pentru orice faptă de a sa, dar oferindu-i dragoste si-n aceste situații. Prin asta îi vei furniza suficientă încredere în sine, încât va alege el însuși să-și schimbe acel comportament.

Dacă îi vei spune că ai încredere în el că se va schimba, atunci el va căuta să se schimbe ca răspuns așteptărilor



Super Ghidul Părinților

Dragă părinte, ai nevoie de tehnici practice pentru a rămâne calm, a stabili limite clare, a te conecta cu copilul tău și pentru a te simți împuternicit în tot ceea ce faci.

Pur și simplu vei înțelege rapid din acest ghid cum să elimini certurile, tensiunea, țipetele sau lipsa de respect din familia ta.

Descărcat de peste 5000 de părinți 💜