Ghidul unui somn sănătos pentru copilul tău

Oct 07, 2021

Un somn odihnitor pentru energie întreaga zi

Cu cât este mai profund cu atât mai mult va ajuta copilul să fie mai activ întreaga zi. Atât fizic cât și psihic, sănătatea acestuia depinde de orelor petrecute dormind.

 

Ca părinți aceasta ar trebui sa fie o prioritate pentru noi. Să creăm obiceiuri sănătoase legate de odihna copilului.

 

Care sunt consecințele lipsei de somn?

  • probleme de concentrare, de atenție, de învățare și memorie;
  • irascibilitate;
  • sistem imunitar slab;
  • lipsa unei dezvoltări cognitive optime;
  • probleme de comportament.

 

Cum recunoaștem problemele de somn?

  • Peste 4-5 treziri nocturne după vârsta de 6-7 luni;
  • Sforăitul sau întreruperea respirației pe timpul somnului;
  • Irascibilitate și lipsa concentrării în timpul zilei;
  • Inabilitatea de a intra în somn fără un ajutor extern;
  • Performanțe cognitive scăzute în timpul zilei.

 

Somnul la nou născuți și copii până la 4 luni

Ore de somn recomandate: între 12 și 16 ore pe zi.

 

În această perioadă somnul este întrerupt doar atunci când trebuie hrăniți și schimbate scutecele. 

 

Perioada în care dorm poate varia de la câteva minute la câteva ore. În general, sunt foarte activi în acest timp (dau din picioare și din mâini).

 

Sfaturi Practice:

  • Observă tiparul somnului și învață să faci diferența semnalelor;
  • Pune bebelușul în pat când este somnoros, nu când a adormit deja;
  • Camera nu trebuie să fie foarte luminată;
  • Temperatura cât mai confortabilă;
  • Atenție la pătură sau jucăriile în zona feței, pentru a evita eventuale pericole.

Somnul la copii cu vârsta între 4 și 12 luni

Ore de somn recomandate între: 12 și 16 ore pe zi.

După 6 luni nu mai au nevoie să fie hrăniți în timpul nopții.

Astfel mulți dintre copii reușesc să doarmă întreaga noapte.

 

Sfaturi Practice:

  • Respectă un interval orar pentru somnul de noapte și pentru cel de zi;
  • Creează o rutină plăcută și un mediu favorabil somnului;
  • Încurajează copilul să adoarmă singur și cât mai independent.

 

Somnul la copii cu vârsta între 1-2 ani

Ore de somn recomandate între: 11 și 14 ore pe zi.

În jurul vârstei de 18 luni, au nevoie de o singură repriză de somn în timpul zilei. 

Aceasta să fie între 1-3 ore, dar nu în apropierea orei de culcare noaptea.

Adesea copiii în această perioadă pot avea anumite probleme specifice. Cum ar fi fricile și coșmarurile din timpul nopții. 

 

Sfaturi Practice:

  • Menține un program și un interval orar de somn zilnic;
  • Observă cu atenție dacă pare a fi obosit pe timpul zilei;
  • Încurajează folosirea unui obiect ce inspiră siguranță și confort pentru copil, precum o păturică sau o jucărie; 

 

Somnul la preșcolari (3-5 ani)

Ore de somn recomandate între: 10 și 13 ore pe zi.

Asemenea perioadei când erau mai mici, între 1-2 ani, încă mai persistă dificultatea de a adormi și adesea se trezesc în timpul nopții. 

Deoarece imaginația se dezvoltă tot mai mult, preșcolarii întâmpină adesea frici și coșmaruri în timpul nopții. 

Observă în timpul zilei dacă persistă probleme de comportament. 

 

Sfaturi Practice:

  • Menține un program de somn consecvent și regulat;
  • Crează o rutină plăcută și pozitivă în fiecare noapte;
  • Mediul de somn să fie același în fiecare noapte, fără mari schimbări;
  • Temperatura în cameră trebuie să fie una confortabilă;
  • În timpul somnului, copilul nu ar trebui să fie deranjat de zgomote, iar televizorul în cameră nu este o opțiune sănătoasă.

 

Somnul la școlari (6-13 ani)

Ore de somn recomandate între: 9 și 11 ore pe zi.

În această perioadă ei devin mult mai preocupați de școală și activitățile sociale. 

Devin mult mai interesați de televizor, calculator, media și internet. 

Toate acestea fac adormitul mult mai dificil, favorizează apariția coșmarurilor și cauzează întreruperi ale somnului.

În special, uitatul la televizor înainte de culcare este asociat cu dificultatea de a adormi, anxietate legată de somn, dar și o durată mai scurtă a somnului.

 

Sfaturi Practice:

  • Învață copilul despre obiceiurile sănătoase de somn;
  • Continuă să pui accentul pe o rutină adecvată;
  • Setează limite în ceea ce privește somnul și fi consecvent;
  • Evită amplasarea dispozitivelor electronice în camera unde doarme copilul.

 

Evoluează o dată cu copilul tău

Ca părinte vrei să-i oferi tot ce este mai bun, nu-i așa? 

Iar pentru asta ți-am pregătit un material care cred ca te-ar interesa. 

Mai precis un mini curs complet gratuit, în care eu şi Mihaela te invităm să participi alături de noi. 

Pe scurt, vei învăța cum să-ți educi copilul într-un mod sănătos și cum să creați o conexiune autentică.

 

Intră pe acest link și înscrie-te acum.

https://parentingineradigitala.ro/



Super Ghidul Părinților

Dragă părinte, ai nevoie de tehnici practice pentru a rămâne calm, a stabili limite clare, a te conecta cu copilul tău și pentru a te simți împuternicit în tot ceea ce faci.

Pur și simplu vei înțelege rapid din acest ghid cum să elimini certurile, tensiunea, țipetele sau lipsa de respect din familia ta.

Descărcat de peste 5000 de părinți 💜