Anxietatea părinților. Cum afectează dezvoltarea creierului și viața copilului?

A fi părinte este una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe pe care le poate avea o persoană, dar poate fi și o sursă de anxietate și stres.

Anxietatea părinților din ziua de azi poate varia de la preocupări legate de sănătatea și siguranța copilului până la îngrijorări legate de dezvoltarea lor academică și socială.

În lumea de astăzi, în ritm rapid și în continuă schimbare, nu este surprinzător faptul că mulți părinți se simt copleșiți și nesiguri în privința avalanșei de informații ce vine către ei.

Frica este o emoție universala, indiferent de specie. 

Ea ne ajută  să reacționăm rapid și să rămânem în alertă în fața unui pericol. Este vorba despre o emoție importantă pentru supraviețuirea speciei și a individului. 

Când devenim părinți ni se activează toate amintirile legate de ceea ce am văzut noi în copilăria noastră că înseamnă cămin, familie, rolul mamei, al tatălui. Fără să realizăm ajungem să ne comportăm asemenea lor sau să facem opusul a ceea ce ei făceau, de teamă ca ai noștri copii să nu treacă prin aceleași traume.

Și dacă ne uităm bine la trecutul poporului nostru, putem vedea că am fost de multe ori cotropiți, am trăit cu frica în sân, am schimbat regim după regim și parcă ne-a fost din ce în ce mai frică cu privire la viața noastră și a celor dragi.

Să ne amintim cum am stat închiși în case în perioada pandemiei, cum am purtat măști, cum ne-am dezinfectat ca disperații... Și apoi a venit războiul la granițele țării noastre...

Avem un tablou de anxietate de toată frumusețea, anxietate pe care o proiectăm pe copiii noștri.

Ajungem să spunem frecvent:

“Nu pune mâna acolo!”
“Ai grijă să nu cazi!”
“Nu te da cu skateboard-ul pe scările rulante!”
“Nu intra în bucătărie!”
“Nu alerga”

Dacă îi atragi copilului atenția în permanență asupra pericolelor din jur, riști să-i transmiți, fără să vrei, ideea că lumea este periculoasă sau, și mai rău, că nu este capabil să facă față diverselor situații. Acest lucru îi va afecta încredere în sine și în lume. Iată, terenul fertil pentru dezvoltarea problemelor de anxietate. 

Să fii hiperprotectiv nu este soluția ca să-l ferești de toate relele.

Părinții hiperprotectivi sunt ferm convinși că atenționările lor sunt perfect justificate, ba chiar îi consideră pe ceilalți neglijenți pentru că nu se preocupă cum trebuie de siguranța sau sănătatea copiilor lor. Ba mai mult, chiar reacționează urât când întâlnesc pe cineva care le oferă această informație.

Îți propun un exercițiu de conștientizare. Notează-ți de câte ori spui, pe parcursul unei singure zile “ Atenție la ....”, “Ai grijă ....”

A fi părinte responsabil înseamnă să încurajezi dezvoltarea încrederii în sine și a autonomiei copilului. Iar pentru asta e necesar să-l responsabilizezi, ceea ce înseamnă să-l lași să facă mici greșeli și să-și asume consecințele.

Doar așa va învăța.

Atunci când nu este niciun pericol poți chiar să te abții din a interveni și să-l ajuți să se gândească la ce urmează să facă și la posibilele urmări, în loc să-i tot atragi atenția  sau să-i interzici lucruri. 

Copiii hiperprotejați trăiesc ca sub un glob de sticlă. Totul este în regulă până când ești lângă ei. Când ajung să înfrunte lumea, să nu fie lângă părintele s-a dovedit că acesti copii nu sunt pregătiți pentru relaționare cu ceilalți și nu și-au dezvoltat abilitățile și capacitățile de adaptare. Riscă să se prăbușească la cel mai mic stres. 

Un părinte își ajută realmente copilul atunci când îl lasă să aibă propriile experiențe, continuând să-l ghideze și să-i fie aproape. În felul acesta se va simți că are încredere în el și că îl crede în stare să se descurce singur. 

Odată înrădăcinată aceasta încredere în propriile forțe îi va servi drept sprijin și propulsie pentru tot ce va dori să facă în viață, permițându-i să facă față provocărilor și stresului din orice situație. 

Dacă vrei să-l educi sănătos, lasă-l sa cadă, și ajută-l să se ridice. Fără să-i bagi în cap idei de genul: Ai văzut cum plânge ! “Ai văzut cum suferă dacă n-a ascultat!” “Vezi că o să cazi!” “Vezi că o să te doară!

FII LÂNGĂ EL!

Și ajută-l să învețe micile lecții pe care viața i le scoate în cale. Ferindu-l de  lecțiile mici când este mic, își va lua lecții mari și grele când va fi mare. Ce alegi?

Copilul are nevoie de părinte să fie PREZENT, nu să-i transferi toată anxietatea ta, toate supărările, tot stresul, toate preocupările.

Anxietatea este o parte normală a dezvoltării copilăriei, dar atunci când devine excesivă și interferează cu viața de zi cu zi, poate fi un semn al unei tulburări de anxietate. Anxietatea în copilărie poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării creierului unui copil și asupra bunăstării generale. Înțelegerea modului în care anxietatea afectează dezvoltarea creierului poate ajuta părinții să sprijine copiii care se luptă cu anxietatea.

Anxietatea cronică poate duce la dezvoltarea fricii excesive și a comportamentelor de evitare, care se pot înrădăcina în creier sub formă de căi neuronale. În timp, aceste conexiuni neuronale pot deveni mai puternice și mai persistente, ceea ce duce la un risc crescut de tulburări de anxietate la vârsta adultă.

Un alt mod în care anxietatea poate avea un impact asupra dezvoltării creierului este prin alterarea echilibrului neurotransmițătorilor, cum ar fi dopamina și serotonina. Acești neurotransmițători joacă un rol important în reglarea stării de spirit și a comportamentului, iar dezechilibrele pot duce la sentimente de anxietate și depresie. Copiii care se confruntă cu anxietate cronică pot avea o disponibilitate mai mică a acestor neurotransmițători, ceea ce poate exacerba și mai mult simptomele lor.

Intervenția timpurie este esențială pentru a-i ajuta pe copii să depășească anxietatea și să minimizeze impactul acesteia asupra dezvoltării creierului lor. 

Efectele benefice pe termen lung au fost remarcate la părinții care și-au depășit și vindecat propria anxietate, astfel au devenit părinți calmi, cu multă răbdare și încredere în ei înșiși. 

Concentrează-te pe ceea ce poți controla. Este important să îți amintești că nu poți controla tot ceea ce i se întâmplă copilului tău, dar îți poți controla propriul comportament și propriile reacții.

Este important să recunoaștem anxietatea și să învățăm cum să o gestionăm. Dacă nu ești sigur dacă suferi de anxietate ca părinte, îți recomandăm să faci testul nostru de anxietate pentru părinți cu rezultate imediate.