Ce este disciplina pozitivă? Și cele mai bune 15 tehnici de disciplinare care funcționează!

Dacă vrei să îți disciplinezi copiii fără să țipi, ai ajuns în locul potrivit.

Țipetele și pedepsele nu au ajutat niciodată pe nimeni. Acestea au făcut doar ca un copil nefericit să fie și mai nefericit.

Când un copil se comportă necorespunzător, este din cauza unei nevoi care nu este îndeplinită. Copilul s-ar putea să nu-și exprime nevoia în acest mod, dar când îl pedepsești pe lângă faptul că nevoia lui nu este îndeplinită, disciplinarea devine ineficientă. De asemenea, aceasta afectează relația dintre tine și copilul tău.

Iată 10 alternative care te ajută să nu mai țipi la copilul tău.

Aici intervine stilul de parenting pozitiv, care este benefic pentru copii. În parentingul pozitiv, nevoile copilului sunt îndeplinite cu empatie, prin urmare corecția comportamentului său se face pe baza credinței care a cauzat comportamentul necorespunzător al copilului.

Când încerci să disciplinezi pozitiv, accentul este pus pe rădăcina comportamentului și soluția este axată pe îndeplinirea nevoilor sale, mai degrabă decât pe pedepsirea lui pentru comportament.

Cu alte cuvinte, metodele tradiționale de disciplinare sunt ca tratamentul bolilor cronice.

Medicina convențională tratează de obicei doar simptomele fără a trata boala în sine. Și boala continuă să se manifeste în diferite zone ale corpului sub diverse forme – până când găsești și tratezi cauza rădăcină.

Deci, până nu găsești „nevoia” care conduce comportamentul dificil la copii, aceasta crește și ei o arată mai încăpățânat.

CE ESTE DISCIPLINA POZITIVĂ? ȘI DE CE ESTE IMPORTANTĂ?

Disciplina pozitivă este un program dezvoltat de Dr. Jane Nelson pe baza lucrărilor lui Alfred Adler și Rudolf Dreikurs.

Disciplina pozitivă se concentrează pe schimbarea „convingerii din spatele comportamentului” în loc să se concentreze doar pe comportament. Credința de bază din spatele disciplinei pozitive este „nu există copii răi, ci doar comportamente rele”.

Este eliberator, nu-i așa?

Metodele obișnuite de disciplinare folosesc amenințări, rușinare, mituire și pedepsire pentru a corecta comportamentele greșite. Dar pe măsură ce zilele trec, copiii sunt mai furioși și mai frustrați și nu par să învețe lecția pe care încercăm să o transmitem.

De ce?

Pentru că metodele tradiționale de disciplinare se concentrează pe comportamentul rău ca atare și etichetează copilul ca fiind unul rău.

Când un copil primește impresia repetată că este un copil rău, crește cu aceasta și nu își schimbă comportamentul. Pentru că ființele umane acționează în mod conștient sau inconștient pe baza convingerilor lor doar.

Copiii au întotdeauna nevoia de a se conecta și de a aparține. Dacă nu o obțin, încearcă să o obțină comportându-se greșit.

Disciplina pozitivă se bazează pe găsirea de soluții la problemele copiilor cu respect reciproc, bunătate și încurajare.

Conform Dr. Nelson, există cinci criterii pentru disciplina pozitivă.

• Disciplina pozitivă este fermă și blândă în același timp.
• Ajută copiii să simtă un sentiment de apartenență și importanță.
• Funcționează pe termen lung, spre deosebire de pedepse care funcționează doar pe moment.
• Învață abilități de viață și abilități sociale care îi vor ajuta să respecte pe alții și să rezolve conflictele pașnic.
• Le permite copiilor să-și descopere capacitățile și să-și folosească puterea personală în moduri constructive.

BENEFICII ALE DISCIPLINEI POZITIVE COMPARATIV CU DISCIPLINA NEGATIVĂ

1. Disciplina pozitivă se concentrează pe soluții și nu tratează copilul ca pe o persoană rea, pe când disciplina negativă tratează copilul ca pe o persoană rea.
2. Disciplina pozitivă împuternicește copiii prin învățarea abilităților eficiente de comunicare și bunătate, în timp ce disciplina negativă cauzează o deconectare și o lipsă de comunicare eficientă între părinte și copil.
3. Disciplina pozitivă se concentrează pe îndeplinirea nevoilor copilului și, prin urmare, reduce șansele de comportament necorespunzător în viitor. Dar disciplina negativă nu ia în considerare ceea ce are de spus copilul. Emoțiile lui sunt neglijate și, prin urmare, copilul găsește mai multe moduri negative de a atrage atenția și de a satisface nevoia de a aparține.
4. Disciplina pozitivă acceptă greșelile ca atare — nu doar greșelile copilului, dar și greșelile părintelui. Dar copilul este încă tratat cu bunătate fără a-i asasina caracterul. I se arată cum să corecteze data viitoare. Dar în disciplina negativă, un copil este rușinat pentru greșelile lui și nu i se arată bunătate sau nu i se oferă direcții sau sprijin pentru a-și îmbunătăți comportamentul.
5. În disciplina pozitivă, un copil învață modul adecvat de a elibera emoțiile de la părinte, deoarece părintele răspunde cu bunătate, empatie și lipsa comportamentelor agresive precum țipatul, palmuirea, etc. Dar în disciplina negativă, un copil învață comportamente agresive (pentru că asta vede el). Și copilul crește cu lipsa unei îndrumări adecvate despre cum să-și elibereze emoțiile și acest lucru poate cauza probleme de stima de sine scăzută și probleme de sănătate mentală.

Acum că știm diferența dintre disciplina pozitivă și cea negativă, să vedem care sunt unele tehnici de disciplină pozitivă pe care le putem folosi pentru a disciplina copiii.

TEHNICI DE DISCIPLINĂ POZITIVĂ PENTRU A DISCIPLINA COPIII FĂRĂ PEDEPSE

Parentingul pozitiv nu înseamnă să fii permisiv și să lași copiii să facă orice doresc. Părinții pozitivi sunt activ implicați în disciplinarea și învățarea copiilor despre consecințele acțiunilor lor.

Cum să folosim disciplina pozitivă? Iată câteva strategii.

1. STABILEȘTE LIMITE 

Stabilirea limitelor este esențială pentru ca copiii să învețe despre consecințele comportamentului lor. Părinții autoritari stabilesc limite și dacă copiii nu se supun, îi pedepsesc sau îi mustră. În parentingul permisiv, părinții se tem să ia măsuri atunci când copiii depășesc limita deoarece se tem că vor pierde dragostea copiilor lor.

În parentingul pozitiv, stabilim limite și cu siguranță luăm măsuri dacă copiii împing limitele.

Dar singura diferență este, se face cu empatie.

Copiii nu sunt făcuți să se simtă rău intenționat, dar totuși înțeleg că comportamentul lor a creat consecința, și repetarea comportamentului va fi întâmpinată din nou cu aceeași consecință.

Când se confruntă cu consecința, nu îi umilim, ci oferim empatie și bunătate. Vei înțelege mai bine acest punct cu un exemplu. Iată unul:

Consideră acest scenariu.

Todlerul tău scrie pe perete cu un creion. Îi spui, „Pereții nu sunt pentru desenat, poți folosi hârtie în schimb”.

Dar dacă o face din nou, îl poți reaminti din nou și îi spui că dacă repetă, va trebui să îi iei creionul. Și dacă o face, te duci la el și îi iei creionul ferm.

El va protesta și va plânge. Dar tu nu cedezi. Îi oferi în schimb empatie. Spui, „Știu că e greu pentru tine să nu desenezi pe perete. Dar nu pot să te las să o faci. Putem încerca din nou când ești gata să desenezi pe hârtie.”

Fără amenințări, fără pedepse și fără mustrări. Chiar dacă i-a fost luat, el știa că ești de partea lui și nu s-a simțit umilit.

2. VORBEȘTE MAI PUȚIN, FĂ MAI MULT

Vorbim și vorbim și vorbim și facem foarte puțin. Le spunem copiilor următoarele lucruri.

„Este ultima ta șansă, nu voi mai permite asta.”

„Ai doar zece minute, după aceea, îți voi lua telecomanda” și

„Nu îți voi mai da niciodată dulciuri”, etc.

Dar chiar acționăm conform cuvintelor noastre?

Nu!

Nu e de mirare că copiii nu ne iau în serios.

În disciplina pozitivă, stabilim limite și acționăm când acestea sunt depășite. Nu mai sunt alte șanse. Rămânem fermi.

Asta nu înseamnă că ar trebui să fim cruzi. Adesea renunțăm la avertismente pentru că ne pare rău de copii. Chiar și atunci când ne ținem de cuvânt, putem arăta empatie și le putem arăta că suntem în echipa lor.

Altfel, copiii nu învață consecințele acțiunilor lor și continuă să repete greșelile, pentru că noi am fost prea temători.

3. OFERĂ ALEGERI

Oferirea de alegeri este o altă tehnică de disciplină pozitivă care funcționează bine pentru a evita luptele pentru putere, mai ales cu copiii mici.

Exemple:

„Vrei să te pregătești de culcare acum sau peste 10 minute?”

„Vrei să bei lapte din ceașca roșie sau din cea albastră?”

Asigură-te că oferi alegeri care sunt acceptabile pentru tine. Dacă nu poți trăi cu o alegere, nu o oferi.

Oferirea de alegeri îi face pe copii să se simtă că sunt în control și că ei au luat decizia. Reduce rezistența și luptele pentru putere.

4. CREEAZĂ UN MEDIU DE TIP - DA

Oamenilor nu le place să fie controlați. Și prin oameni mă refer și la copii. Ați observat vreodată cum copiii tind să facă mai mult ceea ce li se spune să „nu facă”?

Când spunem nu, ei arată mai multă rezistență și încearcă să-și exercite puterea. Și să fim sinceri, a auzi mereu nu este obositor și pentru noi. Regulile sunt bune pentru a ne ajuta să ne comportăm cât mai bine, dar prea multe reguli te fac mai rebel.

Cum le oferim de obicei instrucțiuni copiilor?

„Nu sări pe canapea.”

„Nu te juca agresiv.”

„Fără televizor după ora 9 seara.”

„Fără bătaie!”

Dar dacă creezi un mediu mai mult de tipul DA acasă, poți aștepta un comportament mai cooperant din partea copiilor. Este simplu și ușor.

Reformulează afirmațiile de tipul NU în DA, astfel:

„Canapeaua este pentru stat, dacă îți place să sari, o poți face pe podea.”

„Este prea cald să te joci afară acum. Intră înăuntru, ne vom bucura de niște jocuri în interior.”

„Să te uiți la televizor atât de târziu în noapte te va face un băiețel morocănos dimineața. Nu ne place asta, nu-i așa? Vom opri televizorul după ora 9 seara.”

„Bătaia doare! Ne exprimăm furia cu cuvinte, nu cu mâini!”

În loc să spui doar NU imediat, explică motivele pentru care spui NU.

Și dacă copiii te roagă să te joci cu ei, în loc să spui NU, poți spune, „Sunt în mijlocul gătitului acestei mese pentru tine, mă voi alătura ție de îndată ce termin.”

Să spui NU în mod direct poate aduce mai multă sfidare din partea lor dacă copilul tău este încăpățânat. Sunt gata să-ți testeze limitele atunci când spui NU imediat. Prin urmare, fă o pauză și gândește-te pentru un moment când răspunzi copiilor.

5. ÎN LOC DE A ȚIPA, FOLOSEȘTE O VOCE FERMĂ

Când îi spui copilului tău că nu poate face ceva, asta înseamnă că ești serios(ă). Dar dacă ei răspund cu furie sau dacă izbucnesc în lacrimi, empatizezi cu ei. Asta înseamnă să fii ferm(ă) și blând(ă).

Dacă copilul tău protestează pentru că i-ai luat lingura, poți spune „Știu că te-ai distrat bătând cu lingura în masă. Dar lingura este pentru a mânca, nu pentru a bate, așa că o iau.”

Când ești blând(ă) și ferm(ă), mesajul tău ajunge la copilul tău. Țipatul nu va putea transmite mesajul tău pentru că copilul nu se simte înțeles și te ascultă stând într-un loc de frică.

Poți să înveți pe cineva o lecție pozitivă, atunci când ești furios(ă) și când simți cum adrenalina îți curge prin corp? Nu, și asta se întâmplă când țipi. Prin urmare, țipatul este ineficient.

6. LUCRAȚI CU COPIII PENTRU A GĂSI SOLUȚII

Inspirată de toate cărțile de parenting pozitiv pe care le-am citit, ceea ce îmi place să fac este să țin o întâlnire de familie o dată pe săptămână, pentru a discuta provocările cu care ne confruntăm ca urmare a comportamentelor fiecăruia.

În prezent, cea mai discutată problemă sunt certurile între frați. Este mult de muncă să ajuți copiii să învețe să trăiască unul cu altul. Într-un fel, este nedrept pentru ei să aibă persoane care intră în teritoriile lor fără invitație și fac lucruri care nu le plac.

Nimanui nu-i place asta. Prin urmare, în astfel de întâlniri, discutăm despre comportamentele fraților care îi irită pe copii. Și stabilim limite astfel încât toată lumea să știe ce se așteaptă de la ei.

Această întâlnire nu este menită să fie un joc de vina. Părintele poate modera acuzațiile cu respect.

Și, de asemenea, implicăm copiii punând întrebări de genul: „Ce crezi că putem face când această situație se repetă?”

Apoi ei vin cu ideile lor și le notăm. Și decidem să încercăm să acționăm pe aceste idei în viitor.

Acest lucru îi învață pe copii gândire critică și abilități de rezolvare a problemelor. Acest lucru îi ajută, de asemenea, să privească provocările din perspectiva găsirii soluțiilor, nu să fie furioși și reactivi față de ele, ceea ce este o abilitate importantă de viață.

Și, de asemenea, când copiii sunt implicați în aceste sesiuni de rezolvare a problemelor, ei realizează că nu sunt o „problemă”, ci sunt o parte a soluției.

7. TRATEAZĂ CAUZA, NU SIMPTOMELE

Un beneficiu al întâlnirilor de familie menționate mai sus este că îi faci pe copii să-și exprime gândurile. Când îi asculți cu adevărat, înțelegi motivul din spatele comportamentelor lor dificile.

De exemplu, fiica mea mai mare mi-a spus că nu îi place să-și împartă lucrurile cu sora ei pentru că nu i le returnează corespunzător și chiar dacă o face, de obicei nu sunt în stare bună. Vreau să spun că nu cred în împărțirea forțată, dar vreau ca copiii mei să se ajute reciproc când cineva are nevoie de ceva. Deci, când această frică a reținut-o, știam că putem lucra la asta pentru a o ajuta să devină mai bună la a da.

Deci aici, în loc să judecăm sau să etichetăm un copil, putem vorbi cu ea despre motivul pentru care afișează acest comportament. Poți discuta cu copilul tău pentru a găsi soluții acceptabile pentru toată lumea.

Această modalitate alternativă de disciplinare ajută copiii să dezvolte o mentalitate de creștere, pentru că își dau seama că deficiențele lor pot fi corectate și îmbunătățite.

8. FA-I SĂ SE SIMTĂ ASCULTAȚI ȘI ETICHETEAZĂ-LE EMOȚIILE

Acest lucru este atât de puternic.

Ființele umane au o nevoie înnăscută de a fi ascultate. Imaginează-ți când ai sentimente dificile în tine și nimeni din jurul tău nu este dispus să te asculte.

Și pe deasupra, ești judecat pentru că ești trist sau furios. Cum te simți?

Asta facem copiilor.

Îi judecăm ca fiind egoiști, obraznici, căutători de atenție, etc, fără să-i ascultăm ce au de spus.

Așadar, mămici, să ne așezăm pentru un moment și să ascultăm. Și să-i ajutăm să treacă prin sentimentele lor dificile spunându-le că „E ok să te simți furios sau e ok să te simți trist”.

Când se simt ascultați, se simt conectați și obțin un sentiment de apartenență.

Și conexiunea este cea mai importantă parte a parentingului pozitiv.

Etichetarea emoțiilor îi ajută să fie în armonie cu sentimentele lor. Acest lucru îi ajută să-și înțeleagă sentimentele și să le gestioneze corespunzător.

Studiile arată că copiii care pot eticheta și exprima verbal emoțiile lor sunt mai puțin predispuși la anxietate când ajung la maturitate. De asemenea, devin capabili să înțeleagă emoțiile altora și să răspundă cu empatie.

9. ÎNLOCUIEȘTE RUȘINAREA, AMENINȚAREA ȘI MITUIREA CU ÎNVĂȚAREA

Disciplina pozitivă nu promovează rușinarea, amenințarea, mituirea sau alte pedepse fizice. În schimb, folosim fiecare ocazie pentru a corecta comportamentul copiilor prin învățare.

În parentingul pozitiv, atât copilul, cât și părintele sunt de aceeași parte. Este atunci când vedem comportamentul greșit al copilului cu furie că ne simțim ca și cum am vrea să-i pedepsim.

În schimb, transformă fiecare greșeală într-o oportunitate de a învăța și de a ghida. În loc să spui mereu ce să nu facă, explică ce ar trebui să facă în schimb.

10. FII CONSECVENT(Ă)

Fiind consecvent(ă) cu așteptările tale îi ajută pe copii să respecte mai bine regulile.

Înainte de a spune NU la ceva, gândește-te dacă chiar vrei să spui NU. Dacă îți schimbi părerea când copiii protestează, ei învață că deciziile tale pot fi manipulate.

Așadar, fii selectiv(ă) în luptele tale.

Și dacă nu ești confortabil(ă) cu încălcarea anumitor reguli, rămâi ferm(ă) când îți testează limitele. Dacă îți schimbi deciziile în funcție de starea ta de spirit, trimiți un mesaj confuz copiilor.

11. REDUCE NEVOIA DE CONTROL

Disciplinarea devine dificilă atunci când simți nevoia de a controla copiii. Există o limită a energiei tale, de asemenea. Dacă atmosfera este setată pentru eșec, devine greu să fii consecvent.

De exemplu, dacă aprovizionezi despensa cu alimente nesănătoase, este dificil să formezi obiceiuri alimentare sănătoase la copii. Similar, dacă nu oprești televizorul, ci le ceri copiilor să meargă la culcare, le este dificil să o facă.

Prin urmare, creează-le un mediu și rutine mai favorabile pentru placul tuturor, astfel încât să poți reduce conflictele de putere. Stabilește reguli bine definite în jurul orelor de masă, a orelor de culcare, a dimineților, etc., astfel încât să știe la ce să se aștepte.

12. SEPARĂ PE CEL CARE FACE DE FAPTELE LUI

Copiii dezvoltă sentimente de rușine și lipsă de valoare atunci când îi etichetăm ca fiind „fetița rea” sau „băiatul rău”. Aici, în loc să le spunem că acțiunea lor este greșită, le spunem că ei înșiși sunt oameni răi.

Aceste cuvinte au efecte imense care pot dura o viață întreagă.

Niciun om nu poate fi etern bun sau rău. Toți facem lucruri bune și rele, conștient sau inconștient. Când devin adulți, sentimentele de lipsă de valoare îi bântuie și îi împiedică să-și exprime întregul potențial.

Prin urmare, atunci când se comportă necorespunzător, putem să le evidențiem greșelile, dar în același timp să le arătăm că există loc de îmbunătățire la următoarea acțiune. Și, de asemenea, să vorbim doar despre acțiunea pe care au făcut-o și nu despre ei înșiși.

Putem spune:

„Rănirea oamenilor este greșită. Mă aștept să fii mai amabil cu fratele tău.”

Această singură afirmație îi spune că ceea ce a făcut a fost greșit, dar poate încerca să se îmbunătățească. Și nu există nicio umilință de genul „ești un băiat rău”.

13. CREEAZĂ CONSECINȚE

În ceea ce privește consecințele, există consecințe naturale și consecințe logice.

Consecințele naturale, așa cum sugerează și numele, apar în mod natural. Exemplu de consecință naturală:

John uită să-și facă temele în fiecare zi. Îi spui că este așteptat să-și facă temele în seara la ora convenită de comun acord. Dar el continuă să uite.

În loc să-l bâzâi, decizi să nu-l mai amintești o zi. El trebuie să facă față consecințelor în școală în ziua următoare.

Acest lucru îl ajută să învețe lectia și să fie mai proactiv. În acest caz, părintele trebuie să renunțe la îngrijorarea sa pentru ca copilul să învețe să-și asocieze acțiunile cu consecințele lor. Dacă recurgeți la bâzâieli și porunci, copilul învață să acționeze doar atunci când este bâzâit sau amintit.

O consecință logică este impusă de un îngrijitor atunci când copilul încalcă o regulă sau se poartă necorespunzător. Exemplu de consecință logică:

Sally știe că nu poate folosi telefonul după ora 21:00. Ea și mama sa au făcut un acord că, dacă încalcă regula, mama poate lua telefonul.

Aici, consecința este ceva asupra căruia ambele părți au convenit, și prin urmare, nu este percepută ca o pedeapsă. Copilul învață să plătească pentru comportamentul său necorespunzător și devine mai responsabil.

În ambele scenarii, consecințele sunt legate de un comportament specific. Permițându-le să treacă prin consecințe, permiți experienței să fie învățătoarea în locul emoțiilor.

Contrar credinței populare, copilul nu trebuie să sufere pentru a învăța o lecție. El poate învăța din experiență, care este cel mai bun profesor.

14. VORBEȘTE LA NIVELUL COPILULUI TĂU

Atunci când disciplinezi copiii, vrei să le atragi atenția mai întâi. Și este greu să o faci dacă stai în picioare și țipi cu putere.

Cea mai bună modalitate de a atrage atenția unui copil este să te apleci la nivelul lui și să te uiți în ochii lui. Deoarece stai aproape de ei, nu trebuie să țipi. Copilul se simte mai în siguranță și mai conectat la tine. Și, prin urmare, obții o mai bună reacție.

Țipatul face ca vocea ta să fie auzită, dar mesajul tău este înăbușit.

15. AI ÎNCREDERE ÎN COPILUL TĂU

Dacă ai doi sau trei sau chiar zece copii, tratează-i pe fiecare dintre ei ca pe o persoană unică. Interacționează cu fiecare dintre ei pe rând în fiecare zi, chiar dacă este pentru cinci minute.

Pentru a ști ce gândește și ce își dorește, intră în lumea lor cu o curiozitate fără sfârșit. Condu-i cu ghidare blândă pentru a-i modela în cine își doresc să fie, în loc să pedepsești spiritul lor puternic pentru că nu înțelegi visele lor.

Având aceste tehnici de disciplină pozitivă puse în practică în viața mea de zi cu zi, pot spune cu încredere că acestea funcționează mult mai bine decât metodele tradiționale stricte de disciplină. Poți experimenta un comportament mai cooperant din partea copiilor și, ca părinte, ai satisfacția de a avea o legătură puternică cu copiii tăi.

Deoarece, în cele din urmă, ceea ce dorim este să creștem copii fericiți și amabili care se simt iubiți și apreciați în această lume